Cursuri IELTS

Te gândești să studiezi în altă țară sau să aplici pentru un program universitar? Poate vrei să lucrezi într-o țară vorbitoare de limba engleză. Oricare dintre motive ar fi, testul IELTS este cel mai comun test de limba engleză acceptat la scară largă de către școli și companii din întreaga lume.

A avea examenul IELTS luat va însemna că te va ajuta în multe etape din viața ta, fiind recunoscut în întreaga lume și mai ales de către companiile care sunt sensibile din punct de vedere lingvistic. Testul IELTS vrea să te pregătească pentru a putea să faci față la orice conversație în lumea reală.

Noi, la Aldesia Activity Center, dorim să te ajutăm să îți vezi visele îndeplinite, să poți să studiezi în orice țară dorești. Un avantaj pe care acest test IELTS îl oferă studenților săi este sistemul universal de notare a examenelor. Astfel, orice companie care solicită nota de la examen va putea să știe exact unde te situezi. De asemenea, atunci când te pregătești pentru examenul IELTS, poți să alegi între două variante posibile și anume IELTS Academic sau IELTS General Training, fiecare acoperind anumite domenii. Din numele lor poți să îți dai seama că pentru mediul academic ai nevoie de primul tip de examen, în timp ce pentru a munci în altă țară este de ajuns cel general.

Un alt avantaj al testului IELTS este și posibilitatea de a învăța atât engleza Britanică, cât și cea Americană. Amândouă sunt acceptate și a le învăța pe amândouă înseamnă un antrenament prolific pentru urechea ta.